Valmy, o victorie sau o enigmă?

Se ştie ca la 20 septembrie 1792, a avut loc o victorie miraculoasă şi nici în zilele de azi explicată care a făcut posibil, ca de a doua zi să se proclame Republica. Consecinţele acestei bătălii au fost evacuarea teritoriul francez de către armata coalizată austro-prusiană, începând cu 22 octombrie. Dar  stă şi la originea mitului “cetăţeanului în armată” care va duce, în Franţa, la conscripţie (serviciul militar). O victorie misterioasă ale cărei cauze secrete au făcut să pună pe jar istoricii.

Către jumătatea lui septembrie 1792, la Paris, Beaumarchais i-a făcut o vizită actorului Fleury (interpret apreciat al pieselor sale). În urma acestui eveniment, actorul a plecat 8 zile în Estul regatului, în apropiere de Verdun. Este o călătorie stranie, mai ales dacă se consideră că în această regiune a frontierelor orientale ale Franţei aveau loc lupte care făceau ravagii (şi chiar se aflase că Verdun căzuse în mâinile invadatorilor prusieni).

Bătălia de la Valmy câştigată de generalul Kellermann îpotriva trupelor prusace conduse de Brunswick în 1792. Pictură de Horace Vernet, 1826, sursă Wikipedia.

Când a revenit la Paris, actorul nu a vrut să dezvăluie nimic despre motivele misterioase ale deplasării sale. În 1792, după intrarea trupelor prusiene în Verdun, regele Prusiei Frederic-Wilhelm al II-lea s-a dus el – însuşi în inspecţie în acest oraş. Într-o seară, cu ocazia unui bal, s-a raportat că regele a trebuit să se retragă precipitat. Şi se povesteşte că, atras de ocultism, la invitaţia membrilor sectei theosofice Rose – Croix (pe atunci erau numeroşi în anturajul său) s-a dus în subteranele fortăreţei Verdun.

Acolo, în obscuritate, regele a văzut o formă umană ieşind dintr-un fel de ceaţă, înconjurată de flăcări care străluceau jumătate din scenă. În această siluetă fantomatică purtând bicorn şi eternul retevei al lui Frederic cel Mare, regele Prusiei a crezut că şi-a recunoscut bunicul. Trăsăturile feţei deveneau precise, era fără nicio îndoială: se afla în prezenţa spectrului vechiului rege.

Îngheţat de teroare, regele Frederic – Wilhelm a auzit atunci vocea defunctului care îl proclama pe nepotul său, pe atunci pe tron, drept demnul moştenitor al valorii militare prusace, a gloriei unchiului său şi a puterii sale. El i-a spus că un pericol teribil ameninţă Prusia, căci armatele sale nu trecuseră niciodată dincolo de Verdun şi o trădare putea să-i conducă pe prusaci la dezastru. Lansând regelui acest sinistru avertisment, spectrul a dispărut, topindu-se în ceaţa din care venise…

La 20 septembrie 1792, trupele coalizate (prusiene, austriece, cele din Hessa şi ale emigranţilor), comandate de ducele de Brunswick (reprezentantul regelui Prusiei), s-au retras, după câteva timide tiruri de artilerie, de pe câmpul de bătălie de la Valmy, în condiţii complet de neînţeles, în faţa armatei franceze comandate de Dumouriez. O victorie a forţelor franceze (şi a unei armate de cetăţeni neexperimentaţi) asupra celei mai bune armate din lume în epoca pe care, mai târziu, Napoleon Bonaparte a judecat-o ca fiind surprinzătoare şi ilogică.

Prima mare victorie a armatelor noii Republici franceze a fost repurtată practic fără luptă. Scriitorul german Goethe, prezent în timpul bătăliei alături de ducele de Saxa-Weimar (şi martor al evenimentului), scria că în acea zi “a început istoria unei ere noi a Omenirii.”

În acea zi, coaliţia aliată era învinsă: 80.000 de duşmani, care merseseră până la Verdun ca în triumf, s-au oprit brusc, dintr-un motiv nelămurit. Mulţi şi-au imaginat că sejurul misterios al lui Fleury la Verdun în luna septembrie 1792 şi asemănarea sa cu defunctul rege al Prusiei (al cărui rol îl interpretase deja într-o piesă istorică) ar avea o explicaţie. El a fost folosit (ţinându-se cont de superstiţiile regelui Prusiei şi de gustul său pentru practici magice şi ezoterice) în câteva maşinaţiuni sumbre.